Recenzie Cuore Inimă de copil - Edmondo De Amicis

                                

                                         Cuore Inimă de copil 

                                              

                                                   

                                                                                                              Edmondo De Amicis

Apariție: 2003

Autor: Edmondo De Amicis

Categoria: Literatura Universala

Editura: Herra 

Număr pagini: 320

Merită: ☆☆☆☆☆

             

       

      ”Cuore Inimă de copil” este o carte excepțională, emoționantă și foarte impresionantă.

       Din ea învățăm multe lucruri care ne vor ajuta în viața de zi cu zi.

       Este  vorba despre un băiat pe nume Enrico care își scrie într-un jurnal toate întâmplările.

Într-o zi, un coleg de-al său pe nume Robetti, a dat dovadă de curaj și de mărinimie salvând un copil de a fi călcat de o căruță, dar fiind rănit la picior.

      O  altă faptă generoasă a făcut-o Garrone luând asupra sa vina,  atunci când câțiva colegi îl necăjeau pe Crossi, el se înfuriase și nimeri călimara în profesor. Nu crezu pe Garrone așa că mărturisi Crossi tot și nu a fost pedepsit, pentru că nu a avut intenție. 

     Nu trebuie să ne batem joc de cei mai slabi și mai săraci, ei sunt oameni la fel ca și noi.

     Enrico și mama lui dăruiră mamei lui Crossi lucruri căci nu aveau aproape nimic. Bietul băiat scria pe scaun.

    Copiii care au de toate nu știu ce e munca și greul, primesc totul de-a gata și tot se plâng că nu le place mâncarea, dar nu se gândesc cât de mult se străduiesc alții să pună ceva pe masă, să nu moară de foame. Nu știu că în timp ce stau în casă la căldură și se bucură de iarnă, mulți nu au adăpost și îngheață de frig.

    De aceea când vezi un copil, un om necăjit, să nu râzi și să-i dăruiești un bănuț sau măcar o vorbă bună, un lucru de-al tău de care nu mai ai nevoie. Gândește-te că nu îți lipsește nimic, iar lor tot! Că ai putea fi în locul lor și ce bine ți-ar prinde un sfat!

   Învață să-ți prețuiești părinții, mulți sunt orfani, iar ei ar da totul doar ca să trăiești și să fii fericit. Fii bun și ascultă de ei, căci vor veni zile grele, dar cea mai rea va fi când îi vei pierde. Să îi ajutăm cum a făcut acest copil...poate nu chiar ca el, dar...

                                                        Scriitorașul florentin

                                                        (Povestire lunară)

   Giulio era un băiat drăguț, cam de doisprezece ani, alb la fața și cu părul negru. Era fiul cel mare al slujbașului de la drumurile de fier, care având mulți copii și leafă puțină, trăia în nevoie și lipsă.
    Bietul om era cam în vârstă și lucra și în orele libere pentru ca familia să nu fie lipsită de nimic. De aceea stătea o parte din noapte scriind.
    Într-o zi, băiatul dori să-și ajute tatăl, dar fu refuzat, așa că noaptea când se culcă, se duse încet în odăiță și începu a scrie.
    A doua zi, tatăl spuse foarte bucuros că a scris mai mult fără să se obosească și mai tare. Așa că în următoarea noapte continuă munca.
   Dar uite că această oboseală a început să se acumuleze și începuse să nu mai fie în stare de nimic, iar tatăl îl dojenea. Uite că acestă iubire față de părinții săi îi ținea gura închisă.
   Totuși se sculă și în aceea noapte pentru a se apuca de scris, dar din greșeală scăpă o carte, iar sângele i se sui în vene. Ascultă o vreme, dar tatăl nu se trezi...cel puțin așa credea. El stătea drept la spatele băiatului cu o adâncă mâhnire în suflet.
    Băiatul se speriase și își ceruse iertare, dar tatăl îi ceru să îl ierte pe el. Mama îl trimite la culcare, iar el căzu într-un somn dulce pin de bucurie și împlinire.
    Când se deșteptă, vru să tragă plapuma și zări capul alb al tatălui. Bietul de el își petrecuse noaptea aici,fericit de a vedea pe băiat odihnindu-se, apoi adormi cu mulțumire în suflet.

          

      ”Fă bine cât poți de mult și vorbește despre asta cât poți de puțin”
     
                                                                                Charles Dickens